În vreme ce existentele smartphone-uri cu ecrane flexibile sunt mai degrabă de natură experimentală, dispozitivele care adoptă forme mai sofisticate pentru display-urile lor încep să atragă atenția consumatorilor. În asemenea circumstanțe, nu este de mirare că și cunoscuta companie Corning se alătură trendului și anunță că a dezvoltat o nouă tehnologie care permite oferirea de soluții pentru dispozitivele curbate. Corning este cunoscută pentru dezvoltarea stratului Gorilla Glass, sticlă de mare rezistență la zgârieturi și șocuri.
Așadar, noua tehnologie permite ca stratul de sticlă protector Gorilla Glass să se adapteze la forma dorită fără a-și pierde caracteristicile de bază, cum ar fi transparența și rezistența. În dezvoltarea noului proces tehnologic este implicată și compania G-Tech Optoelectronics Corp. (GTOC), taiwanezii oferindu-și cunoștințele practice în scopul reducerii ciclului de producție și a costurilor de fabricație.
Putem presupune că soluțiile pe care Corning este pregătită să le ofere își vor găsi aplicabilitatea nu doar în domeniul smartphone-urilor cu forme subtile, ci, de asemenea, și în realizarea de alte dispozitive portabile, cum ar fi ceasuri inteligente și brățări. În cazul acestor ultime două dispozitive, forma curbată este fără dubiu mult mai confortabil de purtat, din cauza caracteristicilor antropologice ale proprietarilor lor.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu