2 ianuarie 2014

joi, ianuarie 02, 2014
company LG smartphone, tablets 2014
Chiar dacă zilele trecute ne anunța iminenta apariție atât a unui AIO PC, cât și a unui nou ultrabook, s-ar părea că LG nu are de gând să se axeze pe acest domeniu. Citând surse din mass-media coreeană, site-ul DigiTimes ne avertizează că în viitorul apropiat LG s-ar putea concentra pe lansarea de smartphone-uri și tablete, în timp ce segmentul dedicat calculatoarelor personale va fi tratat cu mai puțină atenție. De altfel, în structura de vânzări a companiei LG, PC-urile dețin doar o mică parte.

Potrivit sursei menționate, noua strategie de dezvoltare adoptată de LG va fi dezvăluită cu ocazia Consumer Electronics Show 2014, eveniment care va debuta pe 7 ianuarie. Actualmente, LG se numără printre primii cinci mari producători mondiali de telefoane inteligente, cu o cotă de piață de aproximativ 5% (în trimestrul al treilea din 2013). Într-un asemenea context, dorința producătorului de a se concentra pe segmentul smartphone-urile pare destul de naturală.

Sursa: DigiTimes

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu