20 februarie 2014

joi, februarie 20, 2014
Acer își continuă ofensiva pe segmentul smartphone-urilor de buget cu anunțarea, la doar câteva zile înainte de MWC 2014, a două noi terminale mobile din gama Duo, capabile să găzduiască două cartele SIM diferite.

Începem cu Liquid Z4 Duo, un terminal care vine ca succesor al actualului Z3, însă fără modificări radicale. Display-ul trece acum la o diagonală de 4 inch (de la 3,5 inch) și adoptă un panel de tip TN cu rezoluția de 480 x 800 pixeli. Ancorat încă de sistemul de operare Android 4.2.2, Z4 Duo este susținut de un procesor dual-core (Cortex-A7) tactat acum la 1,3 GHz și de 512 MB de memorie RAM. Pentru imortalizarea momentelor dorite, este propusă o cameră foto cu senzor de 5 megapixeli (apertură f/2.4) și bliț LED. Hardware-ul este integrat într-o carcasă cu grosimea de 9,7 mm, iar greutatea totală a dispozitivului ajunge la 130 de grame. 


Pe partea de stocare, Acer se dovedește destul de zgârcită cu cei 4GB, însă încearcă să atenueze această senzație propunând un slot micro-SD, aGPS, Bluetooth 4.0, un tuner FM și conectivitate Wi-Fi 802.11n. Bateria este un model cu capacitatea de 1580 mAh. Acer Liquid Z4 Duo este îmbogățit cu o interfață cu patru profile care se adaptează în funcție de utilizator (Basic, Easy, Classic ori Keyboard), precum și cu funcția AcerFloat, care face apel la un sistem de ferestre pentru accesarea rapidă a diferitelor aplicații. Liquid  Z4 Duo va veni colorat în alb sau negru și va fi lansat în cursul lunii aprilie, la un preț public recomandat de 99 de euro.

Continuăm cu Liquid E3 Duo, un telefon care propune un ecran IPS de 4,7 inch cu rezoluție 720p, o carcasă cu grosimea de 8,9 mm și o greutate de 135 de grame. Configurația este îmbunătățită odată cu trecerea la un procesor quad-core (în continuare un Cortex-A7?) și la 1 GB de memorie RAM. Mai găsim 4 GB spațiu de stocare și slot micro-SD, Wi-Fi 802.11n, Bluetooth 4.0, aGPS și o baterie integrată cu capacitatea de 2000 mAh. E3 Duo propune cu mărinimie atât un senzor foto principal de 13 megapixeli, asociat cu un obiectiv cu luminozitate f/1.8, cât și un senzor frontal de 2 megapixeli. De asemenea, un buton dedicat pentru declanșarea camerei foto își găsește locul pe spatele terminalului. 



Livrat, ca și modelul anterior, cu Android 4.2.2 (versiunea 4.4 este promisă pentru acest an, dar fără alte detalii în plus), Acer E3 Duo preia interfața casei îmbogățită de această dată cu Acer Snapshot, o aplicație de prezentare și prelucrare foto. Acest smartphone, care amintește de un Moto G cu spațiu de stocare înjumătățit, va sosi pe piață în luna aprilie. Promis în două culori (Titanium Gold și negru), E3 Duo are un preț recomandat de vânzare cu amănuntul de 199 de euro.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu