17 februarie 2014

luni, februarie 17, 2014
Asus țintește către locul trei pe piața mondială a laptopurilor

Dacă ținem seama de declarațiile CEO-ului Asus, Jerry Shen, compania pe care o reprezintă are planuri mari în 2014. Așadar, producătorul taiwanez intenționează să-și adjudece o cotă și mai mare din piața notebook-urilor, astfel încât în trimestrul al patrulea al acestui an să ajungă să se lăfăie pe locul trei în ierarhia mondială de pe segmentul menționat.

În viitorul apropiat, Asus planifică lansarea dispozitivului hibrid (tabletă/notebook) de 11,6 inch T200, în mai sau iunie, în timp ce colaborarea cu Google îi va permite introducerea, în prima jumătate a acestei primăveri, a două Chromebook-uri, C200 și C300. În cadrul programului de primăvară mai este listată și o tabletă de 8 inch din gama Nexus, precum și smartphone-uri în seria ZenFone, produse care vor fi îndreptate atât către magazinele țărilor din Asia de Sud-Est și Europa, cât și către cele din China, Taiwan sau Rusia. Pentru întreg anul 2014, Asus și-a planificat să vândă 10 milioane de smartphone-uri.

Interesant, cea mai mare parte a veniturilor consolidate i-a revenit companiei Asus din vânzările de laptopuri și dispozitive hibride (60%), iar 17% au fost reprezentate de livrările de tablete. Producătorul a obținut 12% din comercializarea plăcilor de bază, restul de 11% fiind împărțit de alte categorii de produse. Să mai adăugăm că 38% din veniturile producătorului asiatic au fost furnizate de piața europeană, 36% de piețele regiunii Asia-Pacific, iar 26% au fost adunate din America de Nord și America Latină.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu