Potrivit unor surse din industrie citate de DigiTimes, compania MediaTek intenționează ca în primul trimestru al acestui an să livreze 65 de milioane de procesoare pentru smartphone-uri, acoperind aproximativ 25-30% din piața mondială. MediaTek a reușit să păstreze o evoluție pozitivă la începutul lui 2014, datorită producției de cipuri cu opt nuclee. În același timp, livrările companiei Qualcomm s-au redus sub influența tendințelor sezoniere; în primul trimestru al anului, ca o regulă, există o perioadă de acalmie după avântul vânzărilor din perioada precedentă celei la care ne raportăm.
În 2013, MediaTek a reușit să vândă 220 de milioane de soluții pentru smartphone-uri, un volum care reprezintă aproximativ 20% din piață, dacă ținem seama că anul trecut au fost expediate peste un miliard de smartphone-uri. Qualcomm și alți producători vor lansa noi procesoare în trimestrul al doilea, așa că în aceast prim cvartal (trimestru) MediaTek își va întări și mai mult poziția, susțin sursele menționate.
Apoi, așa cum explică Kristin Taylor, vice-președintă de marketing la MediaTek US, care ea însăși a lucrat în trecut pentru Qualcomm, anul acesta compania intenționează să angajeze 150 de ingineri și alți profesioniști aleși dintre rezidenții americani, care vor lucra în San Diego, chiar lângă sediul central al companiei Qualcomm. În Statele Unite, efectivul MediaTek a ajuns la 300 de persoane, spune Kristin Taylor într-un interviu acordat agenției Reuters. Dacă lăsăm la o parte ambițiile pure, cum ar fi demonstrațiile privind puterea proprie, alegerea locului pentru noul birou este justificată de reprezentanta producătorului chinez prin concentrația mare de parteneri MediaTek aflați în această zonă strategică.
MediaTek deține numai 3% din piața americană a procesoarelor pentru smartphone-uri, dar compania asiatică pregătește o forță masivă pentru a ataca nu numai piața din SUA, ci și piețele din alte regiuni dezvoltate. În acest scop, Mediatek va începe chiar din această lună o campanie de rebranding. În acest an, la nivel mondial, MediaTek plănuiește să-și mărească numărul de angajați la aproximativ 1000 de persoane. Într-un moment în care multe companii efectuează reduceri de personal, MediaTek demonstrează în mod explicit dorința de expansiune.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu