După ce am făcut cunoștință cu principalele caracteristici ale plăcii video Radeon R9 295X2, s-ar părea că până la anunțul oficial a mai rămas să aflăm doar cât de bună este placa video și câți bani ar trebui să plătim pentru ea. Cum la prima chestiune vom avea un răspuns plauzibil abia după apariția primelor evaluări/teste/recenzii ale plăcii video, putem să discutăm liber pe cea de-a doua temă (a prețului).
Probabil că va trebui să începem cu obișnuita terapie de șoc. La momentul prezentării soluției GeForce GTX Titan Z, mulți s-au amuzat de efectul sinergic pe care l-a invocat Nvidia atunci când a stabilit costul acestei plăci video. În fapt, prețul a două carduri video GeForce GTX Titan Black, fiecare dintre ele estimată la 1000 de dolari, după ce au fost mutate ”sub același acoperiș”, a crescut cu 50%, ajungând la 2999 de dolari. În tot acest timp, în mintea consumatorilor a existat speranța că Radeon R9 295X2 va fi mai ieftin, iar în cazul ideal, mai ieftin și mai eficient.
Dacă este să ne luăm după cele publicate de Nordic Hardware, o versiune a plăcii video Radeon R9 295X2 propusă de Asus a fost menționată pentru scurt timp pe Webhallen.com (motorul de căutare suedez specializat în monitorizarea prețurilor de vânzare cu amănuntul). Pentru produsul numit Asus R9295X2-8GD5, în această țară scandinavă sunt ceruți 2750 de dolari (17990 de coroane suedeze), inclusiv taxele corespunzătoare. Cu o asemenea sumă pot fi cumpărate trei sau chiar patru plăci grafice single-GPU Radeon R9 290X. Mai mult, până și GeForce GTX Titan Z pare să fie mai la îndemână.
Dar amatorii de asemenea ”arme” hardware n-ar trebui să se panicheze înainte de vreme. În primul rând, ofertele timpurii sunt întotdeauna speculative. În al doilea rând, mențiunea cu privire la această placă video a dispărut de pe site-urile suedeze. În al treilea rând, piața locală (n.a. - din Suedia) este renumită pentru prețurile și taxele ridicate, așa că în alte regiuni ale lumii soluția Radeon R9 295X2 va fi mai ieftină. Să ne reamintim că noutatea va intra în magazine în ultima decadă a acestei luni, însă prețul va fi anunțat marțea viitoare, pe 8 aprilie. Am mai văzut situații în care ”prețurile suedeze” au iscat panică în rândurile consumatorilor, dar, în fapt, toate au avut un final mai mult sau mai puțin fericit. În plus, această experiență epuizantă care precede oficializarea plăcii video Radeon R9 295X2 indică abilitatea companiei AMD de a răspândi în mod deliberat dezinformări în legătură cu politica de prețuri, o strategie adoptată pentru dezorientarea concurenței. În orice caz, este prea devreme să spunem că disputa privind stabilirea prețurilor s-a încheiat.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu