11 aprilie 2014

vineri, aprilie 11, 2014
Kingston a anunțat HyperX FURY, memoriile cu overclocking automat

Deși la debutul lor memoriile DDR4 vor fi distribuite în principal pe segmentul de piață dedicat serverelor, în a doua jumătate a acestui an, entuziaștii vor putea să le încerce în combinație cu procesoarele Haswell-E. În schimb, utilizatorii obișnuiți trebuie să se mulțumească în continuare cu standardul DDR3, cel puțin până în 2015, deoarece asemenea module de memorie nu vor dispărea prea curând de pe rafturile magazinelor, iar unii producători continuă să lanseze chiar și soluții noi.

Recent, Kingston a introdus noua serie de memorii RAM HyperX Fury. Modulele DDR3 prezentate sunt caracterizate prin frecvențe de 1333, 1600 sau 1866 MHz, latențe CAS de forma 9-9-9-27 sau 10-10-10-30 și o tensiune de funcționare de 1,5 V. Kingston asigură compatibilitatea inovațiilor sale cu plăcile de bază echipate cu chipset-uri Intel (P55, H67, P67, Z68, Z77, Z87 și H61) și AMD (A75, A87, A88, A89, A78 și E35).

Noile memorii sunt disponibile atât ca module individuale cu capacități de 4GB ori 8GB, cât și sub formă de kit-uri (de două module) care totalizează 8GB sau 16GB. Kingston ne informează că memoriile HyperX Fury sunt apte să accelereze automat la frecvența maximă disponibilă (până la 1866 MHz, în funcție de capabilitățile platformei), fără a fi nevoie de setări manuale în BIOS. Memoriile HyperX Fury beneficiază de un PCB negru, radiatoare albe, negre, roșii sau albastre și de garanție pe viață. Prețul noutăților nu a fost anunțat. În fine, Kingston ne promite că va lansa foarte curând o serie de SSD-uri cu același nume (HyperX Fury).












0 comentarii:

Trimiteți un comentariu