Motorola, care a fost achiziționată recent de gigantul chinez Lenovo, lucrează acum la un nou smartphone botezat Moto G Forte. Noutatea este de fapt o versiune mai robustă de Moto G, unul dintre cele mai de succes smartphone-uri din istoria producătorului american. Despre acest produs ne vorbește pe pagina sa de pe Twitter Evan Blass (alias @evleaks).
Potrivit cunoscutului Evan Blass, Moto G Forte își va face în curând apariția pe piața din America Latină. Deși ne-am fi dorit să aflăm dacă (și, eventual, când) smartphone-ul va fi comercializat și în alte regiuni, acest lucru nu este din păcate specificat. Oricum, una dintre trăsăturile distinctive ale noului dispozitiv va fi carcasa solidă, rezistentă la umezeală și praf. Aparent, restul specificațiilor vor fi moștenite de la actualul Moto G. Să ne reamintim că acest smartphone este echipat cu un display HD (720p) de 4,5 inch, un SoC Qualcomm Snapdragon 400 tactat la 1,2 GHz și o cameră de 5 megapixeli. Cantitatea de memorie RAM este de 1GB, în timp ce memoria flash încorporată este de 8 sau 16GB (în funcție de model). Telefonul vine cu sistemul de operare Android 4.4 KitKat preinstalat.
Prețul variantei Moto G Forte rămâne necunoscut. Pentru comparație, fără a fi necesară încheierea unui contract cu un operator de telefonie mobilă, versiunea Moto G cu 8GB spațiu de stocare costă aproximativ 850 de lei, în timp ce pentru un model de 16GB ar trebui să scoatem din buzunar aproximativ 950 de lei.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu