8 februarie 2014

sâmbătă, februarie 08, 2014
HTC va plăti redevențe către Nokia pentru fiecare dispozitiv vândut.

HTC și Nokia nu dețin o cotă impresionantă pe piața smartphone-urilor, așa cum este cazul lui Apple sau Samsung, dar nu se poate nega faptul că între cele două companii nu există dispute legate de folosirea brevetelor. Da, astfel de litigii există. 

Mai mult decât atât, odată cu trecerea sub aripa Microsoft, patentele deținute de Nokia ar putea să cântărească și mai greu. Nimeni nu pare să pună la îndoială forța companiei Microsoft, care reușește să strângă tribut chiar și cu terminale dezvoltate pentru Android. Până și China se teme de influența firmei din Redmond, din moment ce tot tergiversează aprobarea acordului dintre Microsoft și Nokia. Statele Unite, la rândul lor, încearcă să urgenteze rezolvarea situației dintre HTC și Nokia. De exemplu, US International Trade Commission (ITC) a dispus ca HTC să-și soluționeze disputele cu Nokia privind încălcarea brevetelor până pe data de 10 februarie. Altfel, dispozitivele HTC ar putea fi interzise la vânzare în SUA.

Ieri, conform agenției de știri Bloomberg, între HTC și Nokia a intervenit un acord cu privire la stingerea tuturor litigiilor pe tema brevetelor. Detaliile acordului nu au fost publicate, dar știm că HTC s-a angajat să plătească companiei Nokia drepturi de proprietate intelectuală pentru device-urile vândute în Statele Unite. De asemenea, fiecare companie va avea acces la tehnologiile patentate ale celeilalte și împreună vor explora ”viitoarele posibilități de colaborare tehnologică”. Potrivit analiștilor, acordul cu Nokia nu va atenta la buzunarul companiei HTC. Și totuși, când fiecare bănuț contează, 3, 5 sau 10 dolari pentru fiecare dispozitiv vândut sunt bani care pentru producătorul taiwanez înseamnă destul de mult.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu