Știm deja că chipset-urile din seria ”9”, conduse de Intel Z97, vor fi lansate pe data de 11 mai 2014. Pentru a lucra cu procesoarele din generația Haswell Refresh, care se vor ivi pe piață un pic mai devreme, nu va fi neapărată nevoie de aceste chipset-uri. Cu alte cuvinte, nu este necesar să așteptăm după noile plăci de bază, din moment ce procesoarele Haswell Refresh vor funcționa pe actualele platforme, după o actualizare de BIOS. De asemenea, să nu uităm că modelele Haswell Refresh cu multiplicator deblocat vor apărea abia în trimestrul trei.
Redactorii site-ului VR-Zone, care citează un extras din documentele oficiale ale companiei Intel, ne informează că primul val de procesoare Haswell Refresh va fi introdus pe data de 14 aprilie anul curent. Dacă ținem seama de prezența acestor procesoare în listele de prețuri ale magazinelor online, putem presupune că ele vor fi comercializate în același timp sau puțin mai devreme.

În privința procesoarelor Haswell-E (socket LGA2011-3), produse care vor oferi suport pentru memoria de tip DDR4, debutul lor este programat pentru trimestrul al treilea (care din punct de vedere calendaristic se întinde pe perioada iulie-septembrie). Cu toate că Intel încearcă să introducă procesoare noi înainte de luna septembrie, dacă ne referim la cel de-al doilea semestru, nu putem exclude posibilitatea ca Haswell-E să apară mai aproape de mijlocul anului.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu