5 ianuarie 2014

duminică, ianuarie 05, 2014
HTC One+ Snapdragon 805, baterie 2900 mAh, microSD slot, 6 MP UltraPixel, 5 inch 1080p
Informații apărute de curând par să ne dezvăluie mai multe despre specificațiile viitorului smartphone Android HTC M8, considerat urmașul actualului HTC One. În primul rând, potrivit utilizatorului de Twitter mike1986_, programatorul care se află și în spatele ROM-ului Revolution HD, dispozitivul mobil invocat până mai deunăzi cu numele de cod HTC M8 se va numi HTC One+. 

Același Mike1986 ne oferă și restul specificațiilor tehnice presupuse pentru HTC One+. Astfel, smartphone-ul în cauză va primi un display FullHD 1080p cu diagonala de 5 inch, SoC Qualcomm Snapdragon 805, cameră cu senzor de 6 sau 8 megapixeli, cu tehnologie UltraPixel și, eventual, cu un nou procesor de imagine conceput de firma taiwaneză, baterie de 2900 mAh, 2 GB de memorie LPDDR3 și slot pentru carduri microSD. În plus, telefonul nu va mai avea butoane capacitive, acestea fiind înlocuite cu unele virtuale. Pe partea de software, HTC One+ (HTC M8) va veni cu Google Android KitKat și HTC Sense 6.0.

Să ne reamintim că actualul și excelentul smartphone HTC One oferă un SoC Qualcomm Snapdragon 600, ecran Full HD 1080p de 4,7 inch, cameră UltraPixel de 4 MP, baterie de 2300 mAh, 2GB de memorie LPDDR2, Android 4.3 Jelly Bean și HTC Sense 5.5. Nu dispune de slot microSD, fapt care a atras o serie de critici din partea utilizatorilor.

Recapitularea specificațiilor prezumate ale smartphone-ului HTC One+ (HTC M8):
  • ecran: IPS SuperLCD cu diagonala de 5 inch și rezoluție 1920x1080 pixeli (protecție Corning Gorilla Glass 3), 441 ppi;
  • procesor: Qualcomm Snapdragon 805 (sau 800);
  • memorie: 2 GB LPDDR3;
  • cameră spate (principală): HTC UltraPixel cu senzor de 6 sau 8 megapixeli (posibile: design cu obiectiv dublu și un nou procesor de imagine);
  • cameră frontală (secundară): 2,1 megapixeli;
  • tip cartelă SIM: micro-SIM;
  • baterie: 2900 mAh;
  • platformă Android: Android KitKat cu HTC Sense 6.0;
  • butoane: software (fără butoane capacitive);
  • altele: slot pentru carduri de memorie microSD (probabil, până la max. 64 GB) și conectivitate NFC.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu