20 februarie 2014

joi, februarie 20, 2014
Printre numeroasele funcții și componente pe care zvonurile le atribuie viitorului smartphone Samsung Galaxy S5, există de asemenea și un procesor proprietar pe 64 de biți, care are scopul de a stabili paritatea nominală cu Apple. Precum știți, pentru a-și devansa concurenții, compania din Cupertino s-a grăbit să-și înarmeze terminalele iPhone cu procesoare pe 64 de biți. Dar să revenim la Samsung. Până la prezentarea lui Galaxy S5 mai sunt câteva zile, iar tensiunea așteptării pare să fie valorificată în beneficiul propriu nu numai de site-urile specialitate, ci chiar de către compania sud-coreeană.

Astfel, pe pagina sa de pe Twitter, Samsung a lansat la un moment dat o nouă invitație ilustrată în Barcelona, acolo unde pare-se că va fi prezentat procesorul Exynos Infinity. Scena de coridă și denumirea ambițioasă sugerează că ar putea fi vorba despre un produs de top, care va lua concurența în coarne și o va zdrobi. Între timp, fiind considerată o încălcare a drepturilor animalelor, invitația a fost retrasă și a fost înlocuită cu un mesaj prin care Samsung își prezintă scuzele. Oricum, imaginea a fost salvată și a făcut deja înconjurul rețelei. Deci, este posibil să vorbim despre un procesor Exynos pe 64 de biți, care are șansa de a fi adjudecat tocmai de smartphone-ul Galaxy S5.


Imperturbabili, redactorii site-ului SamMobile continuă să exploateze la maximum mici porțiuni din smartphone-ul flagship al companiei Samsung, terminal programat să fie dezvăluit săptămâna viitoare. Dispozitivul ar trebui să dobândească o cameră îmbunătățită de 16 megapixeli și înarmată cu numeroase funcții, inclusiv un mod special care permite fotografierea subacvatică. Aceasta confirmă încă o dată că smartphone-ul va fi într-o oarecare măsură protejat împotriva umezelii. Camera poate filma la rezoluție Full HD cu 60 de cadre pe secundă, sau la rezoluție Ultra HD cu 30 fps. Pe laterala carcasei va fi încorporat un senzor ascuns, care va îngădui controlul camerei cu o singură atingere. De fapt, pe baza așa-numitei tehnologii Side Touch, acest buton invizibil (deci nu unul fizic) va permite declanșarea instantanee a capturii foto sau a filmării video. Aceeași sursă raportează că Samsung lucrează împreună cu Pay Pal la dezvoltarea unui mecanism de plăți online rapide. Este posibil ca un senzor biometric încorporat să îngăduie utilizatorilor de Galaxy S5 verificarea rapidă a cumpărăturilor făcute online și efectuarea plăților prin serviciul Pay Pal.

În fine, mass-media sud-coreeană explică de ce zvonurile iau în considerare două variante de Galaxy S5, una cu display Full HD (1920 x 1080 pixeli) și cealaltă cu ecran QHD (2560 x 1440 pixeli). Potrivit sursei indicate, prima versiune de Galaxy S5 propusă pieței va avea un display AMOLED cu rezoluție de 1920 x 1080 pixeli și structură de tip Diamond Pixels. Apoi, câteva luni mai târziu, ar putea fi lansată o variantă cu display de 5,1 inch și rezoluție de 2560 x 1440 pixeli. Anunțarea simultană a ambelor variante de Galaxy S5 nu se pune încă în discuție, ca urmare a dificultăților de fabricație.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu