3 mai 2014

sâmbătă, mai 03, 2014
OnePlus One - prezentare tehnică

Nou-venită pe piața smartphone-urilor, tânăra companie din Hong Kong OnePlus este fondată în decembrie 2013. În fapt, OnePlus a fost creată de Pete Lau, fost vicepreședinte al Oppo, o altă companie chineză care a făcut vâlvă cu telefoanele sale high-end. Cu primul său model, OnePlus a decis să lovească foarte tare anunțând un ”2014 Flagship Killer”, adică un smartphone capabil să zdrobească toate vârfurile de gamă ale acestui an, printre care se numără Samsung Galaxy S5, HTC One M8 sau Sony Xperia Z2. OnePlus One amintește vag de Sympathy for the Devil (titlul versiunii originale era One Plus One), un documentar experimental realizat în 1968 de Jean-Luc Godard și unde formația Rolling Stones își joacă propriul rol împărțit în două componente: creația și distrugerea. Senzația iscată în jurul smartphone-ului OnePlus One evocă, de asemenea, cele două fațete, din moment ce prin camapania inițiată la lansare constructorul ne propunea distrugerea smartphone-ului deținut în prezent pentru a obține un terminal OnePlus One de 16GB la preț de 1 dolar. Între timp, concursul ”Smash the Past” s-a încheiat, iar aplicanții câștigători pot alege fie să-și distrugă flagship-ul deținut, fie să-l doneze (după ce primesc un smartphone OnePlus One).

OnePlus One - prezentare tehnică

După anunțul preliminar și alte câteva luni de așteptare, OnePlus One a devenit realitate. Dispozitivul combină hardware-ul performant și cea mai bună interfață alternativă pentru Android, CyanogenMod, un firmware bazat pe ultima versiune a sistemului de operare mobil de la Google (4.4.2 KitKat). Mai mult, ținând seama de spusele reprezentanților CyanogenMod, OnePlus One va primi actualizări directe de software pentru o perioadă de cel puțin 2 ani după lansarea sa. Designerii de la OnePlus au insistat asupra fiecărui detaliu, reușind un device cu un display ușor alungit și bordură de numai 4,6 mm grosime, linii curate și curbe subtile. Practic, OnePlus adoptă un design minimalist, fără vreun logo în partea frontală (pare gata de rebrănduire!). Aparatul măsoară 152.9 x 75.9 x 8.9 mm, iar greutatea de 162 de grame este distribuită în mod echilibrat. La lansare, OnePlus One a fost prezentat în variante de culoare albă (silk) și gri închis (sandstone), însă pentru cei care vor dori să personalizeze aspectul exterior OnePlus a confirmat disponibilitatea așa-numitelor StyleSwap Covers, accesorii fabricate din materiale precum denim (textură fină), kevlar (poliamidă extrem de rezistentă) și bambus. 

Din punct de vedere tehnic, OnePlus One este echipat cu un display LCD de 5,5 inch produs de JDI (Japan Display Inc.) și capabil de o rezoluție de 1920 x 1080 pixeli (401 ppi). Protejat cu un scut Corning Gorilla Glass 3, ecranul de tip LTPS (low temperature polysilicon) cu modul TOL (Touch On Lens) pentru îmbunătățirea timpului de răspuns încorporează tehnologiile IPS (In-plane switching, asigură o reproducere semnificativ mai precisă a culorilor și unghiuri de vizualizare excelente), CABC (Content-Adaptive Backlight Control) și DRAM, ultimele două contribuind la ajustarea dinamică a consumului în funcție de conținutul afișat pe ecran. La interior se află un SoC Qualcomm Snapdragon 801 (MSM8974AC) compus dintr-un procesor quad-core tactat la 2.5 GHz și un GPU Adreno 330 împins la 578 MHz și 3GB de memorie rapidă LP-DDR3 cu frecvența de 1866 MHz. Pentru stocare, OnePlus folosește soluții eMMC 5.0 cu capacități de 16GB sau 64GB și o schemă unificată pentru partiții (cu excepția părții ocupate de sistemul de operare, tot spațiul de stocare aflat la bordul smartphone-ului poate fi folosit pentru aplicații și date). Din păcate, OnePlus a ales să nu-și doteze prima odraslă cu un slot pentru carduri de memorie microSD (ori cu protecție la apă și praf). 

OnePlus One - prezentare tehnică

Să avansăm la capitolele dedicate capabilităților multimedia, conectivității și autonomiei. Pentru camera principală, OnePlus a apelat la un senzor de 13 megapixeli Sony Exmor IMX214 (același de pe Oppo Find 7) cu deschidere f/2.0 și stabilizare digitală (software) a imaginii (IS+). Senzorul este sprijinit de un obiectiv cu șase lentile fizice și de un bliț dual-LED. Pentru apeluri video și sesiuni de ”selfies”, smartphone-ul OnePlus One propune o cameră frontală de 5 megapixeli. Terminalul oferă posibilitatea de înregistrare video la rezoluții 4K (cu sunet stereo), precum și în slow-motion (720p cu 120 fps). Pentru conectarea cu lumea exterioară sunt angajate tehnologiile Wi-Fi 802.11 b/g/n/ac (dual-band 2,4 GHz/5GHz), Bluetooth 4.1, NFC, A-GPS cu suport GLONASS și 4G/LTE. Cu privire la acest ultim aspect, trebuie să spunem că modemul ales de compania chineză nu suportă banda de frecvență de 800 MHz. OnePlus One încorporează difuzoare stereo marca JBL și trei microfoane cu funcție de anulare a zgomotului. De asemenea, terminalul dispune de radio FM, funcție USB OTG și diverși senzori (de lumină și de proximitate, accelerometru, busolă și giroscop). Bateria aleasă este una de tip LiPo (Litiu Polimer) nedetașabilă cu o capacitate de 3100 mAh (4,35V), capabilă să asigure autonomie pentru o zi întreagă.

OnePlus One - prezentare tehnică

Smartphone-ul rulează firmware-ul CyanogenMod 11S, care este certificat de Google și care aduce, pe lângă aplicațiile implicite propuse de gigantul IT, o serie de funcții utile și diverse opțiuni de personalizare. Printre acestea se numără: Quiet Hours (o funcție utilă atunci când nu dorim să fim deranjați, chiar dacă telefonul este pornit și capabil să primească apeluri), Secure Messaging și Privacy Guard (prima criptează mesajele schimbate între două mobile care rulează CyanogenMod și care sunt compatibile cu protocolul TextSecure, în timp ce a doua funcție permite gestionarea accesului aplicațiilor indiscrete la informațiile și capabilitățile smartphone-ului), activarea căutării vocale chiar și atunci când telefonul este în stare de veghe (Voice wake & search), ori posibilitatea de a alege între diferite teme, fundaluri, pictograme sau fonturi.

Pentru început, OnePlus One va fi distribuit în 16 țări: Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Hong Kong, Italia, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Taiwan, Marea Britanie și Statele Unite. Versiunea cu 16GB spațiu de stocare va fi disponibilă la mijlocul sau sfârșitul lunii mai la un preț de 299 USD (pentru Europa au fost anunțate tarife de 269 €/229 GBP), în timp ce modelul cu 64GB este promis pentru începutul lunii iunie la un preț de 349 USD (pentru Europa sunt listate prețurile de 299 €/269 GBP). Smartphone-ul va putea fi comandat prin intermediul magazinului online OnePlus și, aparent, nu va fi disponibil la operatorii de telefonie mobilă (ceea ce înseamnă că va accepta orice cartelă SIM). Garanția va fi asigurată pentru țările în care va fi disponibil smartphone-ul, iar operațiuni precum root/unroot, instalarea unei variante stock de Android și similare nu vor duce la pierderea garanției, atâta timp cât nu sunt avariate componentele hardware. Potrivit reprezentanților companiei, anul acesta nu vor fi lansate și alte produse și nu va exista un model dual-SIM. Aici se oprește prezentarea generală a acestui smartphone excepțional, însă, așa cum v-am obișnuit, mai jos găsiți o sintetiză a caracteristicilor. 

Caracteristici principale

Sistem de operare
CyanogenMod 11S bazat pe Android 4.4.2 KitKat
Ecran
Touch 5.5" LCD IPS  FullHD, 1920x1080 pixeli (401 ppi)
Procesor / Grafica
quad-core Qualcomm Snapdragon 801 @ 2.5 GHz / Adreno 330 @ 578 MHz
Memorie (RAM)
3GB LP-DDR3 1866 MHz
Memorie internă
16GB sau 64GB
Memorie externă
Nu
Dimensiuni
152,9 x 75,9 x 8,9 mm
Greutate
162 grame
Baterie
3100 mAh
Baterie detașabilă
Nu
Timp de convorbire 3G
N/A
Timp de așteptare (stand-by)
N/A
Rata de absobție specifică (SAR)
0,75 W/kg (cap)/ 0,62 W/kg (corp)
Culori disponibile
Alb (silk), gri închis (sandstone)
Preț de lansare
269 € (16GB) - 299 € (64GB)

Conectivitate

WiFi
802.11 b/g/n/ac, 2,4GHz/5GHz (Miracast)
Bluetooth
4.1
Interfață PC
USB 2.0
Senzor infraroșu
Nu
NFC
Da
Geolocalizare
aGPS, Glonass
Conexiuni de rețea
2G, 3G, 3G+, H+, 4G
Jack pentru căști
3.5 mm
Ieșire TV
Nu
Benzile de frecvență
850/900/1700/1900/2100
Viteză de download 3G (max.)
42 Mbit/s
Viteză de upload 3G (max.)
11 Mbit/s
Viteză de download 4G (max.)
150 Mbit/s
Viteză de upload 4G (max.)
50 Mbit/s
Format SIM
MicroSIM

Multimedia

Senzor foto
13 megapixeli Sony Exmor IMX214
Bliț
Dual-Led
Stabilizare
Software IS+
Autofocus
Da
Zoom digital
N/A
Video
4K
Webcam
5 megapixeli
Video webcam
N/A
Radio FM
Da
Formate audio
MP3, AAC, AMR, OGG, M4A, MID, WMA, FLAC, APE, WAV
Formate video
MP4, H.263, H.264, RMVB, FLV720P
Formate de imagine
BMP, GIF, JPEG, PNG, RAW
Sunet
Stereo

Disponibilitate

  • În cursul acestui trimestru.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu