18 noiembrie 2013

luni, noiembrie 18, 2013
Dacă zilele trecute am avut ocazia de a trece rapid în revistă câteva dintre caracteristicile generale ale procesoarelor pe 14nm Cherry Trail, produse care vor fi lansate anul viitor, pe parcursul weekend-ului care tocmai s-a încheiat redactorii site-ului VR-Zone nu au putut rezista tentației de a ne oferi mai multe detalii pe marginea acestui subiect.

De această dată sunt enumerate principalele soluții tehnice prin intermediul cărora Intel intenționează să diminueze consumul de energie al dispozitivelor care se vor baza pe viitoarea generație de procesoare Atom. În primul rând, Intel lucrează la reducerea intensității sursei de iluminare (backlight reduction), simultan cu îmbunătățirea tehnologiei în sine, astfel încât procesul de backlight reduction să conducă la mărirea duratei de viață a bateriei, fără a afecta calitatea imaginii. 


În al doilea rând, compania din Santa Clara vorbește despre display-uri capabile să valorifice tehnica de modificare dinamică a ratei de reîmprospătare, în funcție de politica energetică și de conținutul afișat. Astfel, dacă este vorba despre imagini care se schimbă rapid, cum ar fi în timpul rulării unui fișier video, va fi folosită rata maximă de refresh, în timp ce în cazul afișării unei imagini statice, rata de reîmprospătare scade. Practic, dacă imaginea redată de un dispozitiv rămâne statică, GPU-ul procesoarelor Cherry Trail se va opri complet. Este de la sine înțeles că pentru a lucra cu această specificație sunt necesare ecrane compatibile.


În al treilea rând, nucleele de calcul și subsistemul grafic din procesoarele Cherry Trail vor fi pregătite pentru o gestionare dinamică a frecvențelor de lucru, fapt care se va traduce într-o administrare mai eficietă a consumului energetic. Una dintre cele mai importante vești este aceea legată de sporirea numărului de unități grafice de execuție, procesoarele Cherry Trail dobândind un GPU Gen8 cu 16EU (ca o comparație, Intel HD 4000 are același număr de unități grafice - 16EU). În plus, subsistemul grafic din generația a opta va beneficia de suport pentru API-urile avansate (Application Programming Interface) DirectX 11.1, OpenGL 4.2, OpenCL 1.2 și OGL ES 3.0, precum și pentru cele mai moderne codecuri.







0 comentarii:

Trimiteți un comentariu