8 noiembrie 2013

vineri, noiembrie 08, 2013
Tableta-gigant Panasonic Toughpad 4K a debutat inițial în ianuarie, la CES, însă confirmarea disponibilității sale a devenit oficială abia astăzi. Încă de la început trebuie să spunem că dispozitivul a fost proiectat cu gândul la aceia care-și desfășoară activitatea în domenii creative, cum ar fi arhitecții sau artiștii profesioniști (fotografi, designeri, etc.). Tableta are o carcasă ranforsată din aliaj de magneziu și este echipată cu un display IPS alpha LCD cu o diagonală de 20 de inch și unghiuri de vizualizare de 176 de grade. Totuși, cea mai interesantă caracteristică a ecranului în format 15:10 și dotat cu funcție touch în 10 puncte este rezoluția de 3840 x 2560 pixeli (230 ppi). 

De două ori mai mare decât Nokia Lumia 2520 sau Samsung Galaxy Pad, Panasonic Toughpad 4K UT-MB5 este animată de un procesor Intel Core i5-3437U cu suport pentru tehnologia vPro și de un nucleu grafic Nvidia GeForce 745M. Tableta rulează sistemul de operare Windows 8.1 Pro și include 8 GB de memorie SDRAM (DDR3 1333 MHz), 2 GB VRAM și un SSD care oferă o capacitate de stocare de 256 GB.

Pe partea de conectivitate, Panasonic Toughpad vine cu suport pentru platforma Intel Centrino Advanced-N 6235 Wi-Fi 802.11 a/b/g/n și pentru standardul Bluetooth v4.0. Pe corpul tabletei sunt accesibile un port USB 3.0, un slot pentru carduri SDXC, un cititor de carduri, un conector pentru andocare și mufa jack pentru căști. Nu lipsește nici camera frontală, pentru apeluri video, cu o rezoluție de 1280 x 720 pixeli (720p). Printre dotări se mai numără și un Anoto Live Pen, care se poate activa via Bluetooth.


Din păcate, beneficiile aduse mobilității de către această tabletă sunt literalmente inexistente. Și principalul obstacol nu este greutatea sa de 2,4 kilograme, ori chiar dimensiunea, ci autonomia oferită de baterie. Panasonic Toughpad propune numai două ore de funcționare pe baterie, fapt care - practic - pune capăt mobilității sale. În acest fel, tableta devine potrivită pentru utilizarea în interior sau în scopuri oficiale. Tableta va fi disponibilă la începutul anului viitor, iar prețul anunțat pentru SUA este de 5999 USD (4500 euro), în vreme ce touch pen-ul opțional este tarifat cu 370 USD (aproximativ 280 de euro). 

Sursa: Panasonic

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu