Analiștii de la Gartner au rezumat din nou activitatea producătorilor de smartphone-uri, atât pentru trimestrul al patrulea al anului 2013, cât și pentru întreg anul trecut. Pe scurt, cota înregistrată de smartphone-uri în ultimul trimestru din 2013 a fost de 57,6% din totalul dispozitivelor mobile (telefoane mobile, feature phones și smartphone-uri) vândute în această perioadă. Așadar, pe Pământ există acum mai mulți oameni care beneficiază de Facebook, Twitter sau Angry Birds. Acesta-i progresul? Din păcate, altfel de progrese nu avem pentru voi. De asemenea, smartphone-urile au câștigat și primul rezultat anual. În 2013 s-au vândut 968 de milioane de smartphone-uri, cu 42,3% mai multe față de 2012. Dintre toate dispozitivele de comunicații mobile, smartphone-urile au ajuns să dețină în 2013 o cotă de piață de 53,6%. Cu alte cuvinte, pentru prima dată în istorie, telefoanele inteligente au ajuns să domine piața mondială.
Dacă ne raportăm numai la cel de-al patrulea trimestru din 2013, vânzările trimestriale de smartphone-uri au sporit cu 36% și au ajuns să dețină o cotă de 57,6% din totalul vânzărilor de telefoane mobile, de la un an la altul creșterea fiind de 44%. Pentru interesul mărit pentru smartphone-uri sunt responsabile țările din America Latină, Orientul Mijlociu, Africa, Asia-Pacific și Europa de Est, regiuni în care vânzările de smartphone-uri au depășit 50%. India a devenit o zonă de interes majoră pentru producătorii de smartphone-uri. În această țară, vânzările din trimestrul patru au crescut cu 166,8%, în timp ce statele din America Latină și-au adjudecat, în același interval, un spor de 96,1%. În China, lucrurile stau puțin mai rău, din moment ce vânzările anuale de smartphone-uri au crescut cu ”numai” 86,3%.
Dimpotrivă, în țările dezvoltate, deși cererea pentru telefoanele obișnuite (telefoane mobile și feature phones) a scăzut, oamenii nu se grăbesc să-și cumpere un smartphone nou. Această atitudine se explică prin faptul că noile dispozitive nu oferă acel complex de inovații care să-i determine pe proprietarii unor device-uri de anul trecut să-și achiziționeaze un terminal nou. În mod evident, aici e vorba de slăbiciunea compartimentelor de marketing, care probabil că-și vor regăsi creativitatea înainte de Mobile World Congress, eveniment programat în această lună în Barcelona.
În fine, în concordanță cu obiectul analizei, Gartner ne oferă și o evaluare a vânzărilor de smartphone-uri, în funcție de sistemele de operare și de producători. Nu are rost să pictăm situația în detaliu, întrucât tabelele propuse conțin o imagine completă a modului în care a evoluat cota de piață a fiecărui furnizor, unde se află fiecare și cum a ajuns acolo.
Sursa: Gartner
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu