16 martie 2014

duminică, martie 16, 2014

În luna septembrie a anului trecut, Intel a anunțat noua familie de SoC-uri Quark, soluții low-power pentru aplicații embedded. Primul model din această serie a fost procesorul Quark X1000 dotat cu un nucleu de procesare și cu abilitatea de a gestiona o singură sarcină (thread). Acest SoC include, de asemenea, un controler de memorie cu suport pentru DDR3 și câteva interfețe de bază. Nucleul de calcul poate atinge frecvența de 400 MHz, în timp ce valoarea TDP este de numai 2,2 wați.

Să adăugăm și faptul că pe parcursul anualului CES, în ianuarie 2014, Intel a prezentat ”computerul” Edison, conceput sub forma unui card de memorie SD. La baza acestui sistem, potrivit unor surse nipone, s-ar afla deja un model dual-core Quark (22nm), dar această informație nu a primit și o a doua confirmare. Între timp, aproape de acest sfârșit de săptămână, pe site-ul Intel și-au făcut loc descrierile pentru două modele noi de procesoare Quark X1000 - X1010 și X1020D.  

Judecând după specificații, principala diferență dintre X1010 și X1020D este dată de faptul că primul model este lipsit de tehnologia ”secure boot”. Ambele soluții se bazează pe procesul tehnologic pe 32 nanometri și pe un nucleu de calcul din clasa Intel 80486, cu un set extins de instrucțiuni care a apărut în procesoarele Pentium (de pildă, CMPXCHG8B, RDMSR, RDTSC și WRMSR). Frecvența nucleului, în ambele cazuri, poate ajunge la 400 MHz. Memoria cache unificată de pe primul nivel este de 16 KB, iar cantitatea de SRAM încorporată este 512 KB. Controlerul de memorie integrat se conformează standardului DDR3-800 (cu suport pentru ECC).

În privința interfețelor încorporate, se observă PCI-Express 2.0, USB 2.0, LAN Ethernet 10/100 Mbit/s și UART. Valoarea TDP rămâne neschimbată - 2,2 W. În condițiile unor livrări angro (1000 de unități), procesorul Quark X1010 este tarifat cu 10,17 dolari (cu 0,54 dolari mai mult decât modelul X1000), în timp ce SoC-ul X1020D este evaluat la 10,7 dolari.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu