21 aprilie 2014

luni, aprilie 21, 2014
Potrivit cunoscutei publicații online SamMobile, compania sud-coreeană Samsung a trimis în India, pentru a fi testate, unele dintre viitoarele sale dispozitive mobile. Printre acestea, există și două variante, necunoscute anterior, ale topului de gamă Galaxy S5.   

Mențiunile cu privire la noile dispozitive Samsung au fost identificate prin intermediul portalului Zauba, o bază de date în care sunt înregistrate operațiunile de import și export ale Indiei. Așa cum rezultă din înregistrări, pe data de 16 aprilie Samsung a trimis pentru testare în India mai mult de o duzină de device-uri neoficializate încă, inclusiv două versiuni ale flagship-ului Galaxy S5. Acestea din urmă sunt listate cu numele de model SM-G906S și, respectiv, SM-G906K. Redactorii de la SamMobile consideră că sunt concepute special pentru doi operatori sud-coreeni de telefonie mobilă, primul pentru SK Telecom, iar al doilea (SM-G906K) pentru Korea Telecom.

Noi dispozitive mobile Samsung sunt trimise în India pentru testare

Dacă ne luăm după zvonuri, modelele SM-G906S și SM-G906K ar fi așa-numitele versiuni premium ale smartphone-ului Samsung Galaxy S5. Acestea vor dobândi ecrane tactile cu rezoluția de 2560 x 1440 pixeli (2K). Din păcate, alte date tehnice nu ne sunt oferite. De asemenea, printre dispozitivele mai importante introduse în India de către producătorul coreean  au fost observate variantele Galaxy S5 Neo (SM-G800F) și Galaxy S5 Active (SM-G870A), dar și modelul SM-Z9005, pare-se, primul smartphone Samsung bazat pe sistemul de operare Tizen. Este demn de remarcat faptul că cele mai multe dintre dispozitive au fost importate în India direct din Coreea de Sud, însă în listă sunt indicate și aparatele primite din Statele Unite ale Americii. Este greu de spus cu exactitate când vor fi dezvăluite oficial noile device-uri Samsung, însă îndrăznesc să cred că ele vor apărea pe piață înainte de sfârșitul acestui an.

Noi dispozitive mobile Samsung sunt trimise în India pentru testare

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu