9 octombrie 2013

miercuri, octombrie 09, 2013
Mergând pe calea deschisă de rivala Gigabyte, care a lansat seria de plăci de bază accesibile G1-Killer, compania Asus a introdus în cadrul seriei TUF (The Ultimate Force) o soluție microATX convenabilă - Vanguard B85. Placa este construită cu accent pe fiabilitate și durată lungă de viață.

Asus Vanguard B85
Bazat pe chipset-ul mainstream Intel B85, produsul Asus este compatibil cu procesoarele pe socket LGA1150. VRM-ul este alimentat dintr-o singură mufă EPS12V (8 pini), iar construcția sa este una  simplă cu 4+1 faze. Pe de altă parte, componentele care alcătuiesc VRM-ul sunt solide și răcite cu ajutorul unui radiator. Placa de bază este echipată cu patru sloturi pentru memorii DDR3, care pot găzdui până la 32 GB de memorie dual-channel cu frecvențe de 1333/1600 MHz, un slot PCI-Express 3.0 x16, un port PCI-Express 2.0 x16 (limitat electric la modul x4), un slot PCI-Express 2.0 x1 și un port PCI clasic.

Asus Vanguard B85
Pentru stocare, chipset-ul Intel a permis plasarea pe PCB-ul plăcii de bază Vanguard B85 a unui număr de șase conectori SATA (patru de tip SATA 6 Gb/s și doi SATA 3 Gb/s). Interfața de rețea de tip Gigabit este controlată de un cip Intel I217V, în vreme ce de partea audio este responsabil controller-ul Realtek ALC887 (7.1 canale).

Ar mai fi de menționat faptul că pe spatele plăcii de bază sunt accesibile patru porturi USB 3.0 și două de tip USB 2.0, ieșiri video DVI-D, D-Sub, DisplayPort și HDMI, precum și un port combo PS/2. Asus TUF Vanguard B85 este așteptată în magazine la un preț de aproximativ 80 de euro.





0 comentarii:

Trimiteți un comentariu