8 octombrie 2013

marți, octombrie 08, 2013
2
Despre Sense 5.0 - interfața personalizată folosită de HTC pe o serie dintre terminalele sale mobile - utilizatorii au exprimat opinii diferite. Unii au considerat-o cea mai bună interfață customizată pentru Android, în timp ce alții au blamat-o. Oricum ar sta situația, știm de ceva vreme că firma taiwaneză lucrează la o nouă versiune a faimosului său UI, HTC Sense 5.5. Astăzi au apărut și primele imagini care ne oferă o perspectivă asupra caracteristicilor pe care le va introduce HTC Sense 5.5, interfață care ar putea debuta chiar pe HTC One Max.
 
Una dintre caracteristicile distinctive ale HTC Sense 5.0 este BlinkFeed, pagina de pornire, un agregator de știri eficient care oferă, pe lângă o colecție actualizată de conținut local și internațional, și posibilitatea de a integra servicii și aplicații (Twitter, Facebook, TV, Calnedar ș.a.). Este, de asemenea, și una dintre caracteristicile cele mai controversate, unii dintre utilizatori dorind să rămână la o pagină clasică, cu widget-uri, directoare și fundal ales după gust. Ei bine, s-ar părea că Sense 5.5 oferă posibilitatea de a închide complet BlinkFeed-ul prin intermediul unui ”comutator ON/OFF”.


Sense 5.5 - BlinkFeed ON/OFF
De asemenea, Sense 5.5 pare să aducă o serie de schimbări în panourile de setări rapide. Chiar dacă actualele opțiuni oferite de HTC sunt mai mult decât satisfăcătoare, viitoarea interfață Sense oferă un control sporit asupra comenzilor rapide disponibile în zona de notificări. De pildă, pe lângă noua comandă ”Do not disturb” (”nu deranjați”), există și posibilitatea directă de edita și de a aranja în ordinea dorită toate comenzile rapide (Quick Settings).

Sense 5.5 - Quick Settings
Schimbări apar și în interfața aplicației dedicate camerei foto, acolo unde Zoe se deplasează în lista de opțiuni, alături de o funcție nouă - ”Dual capture” - și de una rebotezată - ”Panorama+”. Este incertă diferența dintre funcția ”Panorama+” și actuala ”Panoramă largă” (ar putea fi o setare de genul Photosphere, probabil?). Cu setarea ”Dual capture” ne-am putea aștepta la ceva similar cu Dual Shot-ul Samsung, funcție care permite efectuarea fotografiilor folosind simultan ambele camere. Modificări mai mici apar în pagina ”stocare” și în zona de multitasking/aplicații recente.

Sense 5.5 - Camera, stocare, aplicații recente

Screenshot-urile cu HTC Sense 5.5 apărute astăzi permit o privire și asupra tastaturii, acolo unde este introdusă posibilitatea de extindere a opțiunilor și selectarea dintr-o multitudine de emoticoane care să fie adăugate într-un mesaj. Ar mai fi de menționat faptul că în BlinkFeed apare un tab pentru teme noi/personalizate, iar în zona ceas/alarmă apar schimbări minore.
 
Sense 5.5 - Tastatură emoji

Cu speranța că screenshot-urile de astăzi sunt autentice, deși nimic nu pare exagerat, să facem o recapitulare a noutăților care ar putea fi introduse odată cu HTC Sense 5.5:
  • Comutator ON/OFF pentru BlinkFeed;
  • Noi categorii și posibilitatea de adăugare de subiecte proprii în BlinkFeed;
  • Panou de personalizare ”Quick Settings”;
  • Îmbunătățiri/adăugări în zona panoului de comenzi rapide;
  • Opțiuni noi în aplicația pentru cameră - ”Dual capture” și “Panorama+”;
  • Tastatură actualizată cu zeci de noi emoticoane;
  • Modificări minore pentru aplicația ceas/alarme.
Sense 5.5 - BlinkFeed/Clock-Alarms









2 comentarii: