24 aprilie 2014

joi, aprilie 24, 2014
De Crăciun vom avea dispozitive Android pe 64 de biți

În zilele noastre, dezvoltatorii de procesoare mobile încearcă tot mai mult să utilizeze arhitectura pe 64 de biți ARMv8. Într-un interviu acordat publicației CNet, Tom Lantzsch, vicepreședinte ARM, a recunoscut că a fost surprins de zelul cu care partenerii companiei sale lucrează la dezvoltarea cipurilor pe 64 de biți, o arhitectură pe care reprezentantul ARM o consideră mai potrivită pentru servere.

Tom Lantzsch mai crede că până la Crăciun colaboratorii holdingului britanic vor veni pe piață cu soluții bazate pe arhitectura pe 64 de biți (smartphone-uri și tablete). Potențialul real al procesoarelor pe 64 biți va putea fi dezvăluit numai în combinație cu platforma software corespunzătoare.  Cu toate acestea, chiar și aplicațiile software pe 32 de biți vor rula mai eficient pe o platformă hardware ARMv8.

Pe segmentul telefoanelor mobile, ”cursa pe 64 de biți” a fost lansată de Apple, prima companie care a folosit într-un smartphone - iPhone 5s - un procesor pe 64 de biți. În prezent, procesoare bazate pe arhitectura ARMv8 sunt gata să ofere producători precum Qualcomm și MediaTek, pentru ca și Samsung să se îndreaptă în aceeași direcție.    

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu