19 aprilie 2014

sâmbătă, aprilie 19, 2014
SilverStone Nightjar - o sursă silențioasă cu certificare 80 Plus Platinum
Sunt puțini acei producători care oferă surse de alimentare pentru PC echipate cu răcire pasivă și capabile să livreze peste 500 de wați. SiverStone și-a adăugat în portofoliu modelul botezat Nightjar 520 (NJ520), o sursă complet modulară și care se distinge prin faptul că obține certificare 80 Plus Platinum, ceea ce înseamnă că este garantată o eficiență de 89% la o încărcare cuprinsă între 20 și 100% din puterea sa nominală. Dar mai presus de toate acestea, remarcabilă este absența oricărui ventilator.

Lipsa ventilatorului nu împiedică această sursă să furnizeze o putere maximă de 520 de wați, din care 516 wați sunt disponibili pe un singur rail de +12V, așadar un curent cu intensitatea de 43 amperi, o putere suficientă pentru a susține o configurație care include o placă video high-end. Pe partea de conectivitate există tot ce trebuie: 6 conectori SATA, doi conectori PCI Express 6+2 pini, cinci conectori Molex, ”indispensabilul” conector pentru unitatea floppy, precum și deloc neimportanții conectori ATX 20+4 pini și EPS12V (8 pini) pentru alimentarea procesorului. Răcirea pasivă impune, așa că sursa SilverStone Nightjar (NJ520) cântărește 2,3 kilograme. În schimb, ținând seama de dimensiunile de 150 x 86 x 160 mm, nu este cu mult mai mare decât o sursă standard.

În privința calității tensiunilor furnizate, producătorul promite distorsiuni mai mici de 120 mV pe liniile de +/-12 V și mai mici de 50 mV pe liniile de 3,3V și 5V, specificații care sunt departe de a fi ieșite din comun. Pe de altă parte, sursa este înarmată cu protecții la supratensiune, supracurent, supraîncălzire, scurtcircuit și suprasarcină. Sursa SilverStone Nightjar NJ520 va fi disponibilă în Europa în cursul acestei luni, la un preț public recomandat de 150 de euro. Cu alte cuvinte, tăcerea e de aur.




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu