21 iulie 2014

luni, iulie 21, 2014
Anunțat oficial, primul drive din noua serie Kingston SSDNow V310 are o capacitate de 960GB
În urmă cu aproximativ cinci săptămâni, la Computex 2014, Kingston a venit cu mai multe noutăți, unele pregătite să-și facă debutul oficial (SSD-urile HyperX Fury și SN2280S3, ultimul în format M.2), altele fiind prezentate numai ca exemplare demonstrative. Totuși, pentru acestea din urmă, așa cum se dovedește, postura de mostre nu a durat prea mult.

Cu puțin timp în urmă, Kingston a emis un comunicat de presă prin care introduce familia de drive-uri solid state SSDNow V310. Surprinzător într-o oarecare măsură este faptul că primul și singurul (deocamdată) membru al acestei familii are o capacitate de stocare de 960 GB. Apoi, un fapt pe care-l cunoșteam dinainte, la baza acestei serii se află controlerul Phison PS3108-S8. Astfel, dintre cele trei familii de SSD-uri pe care Kingston le-a prezentat în ultimile câteva luni, numai una folosește platforma SandForce.

În privința vitezelor maxime, noul SSDNow V310 (960GB) ar trebui să atingă 500 MB/s la citirea secvențială a datelor și, respectiv, 450MB/s la scriere. Cu toate acestea, producătorul nu se ferește să scoată în evidență punctul slab al controlerului Phison PS3108, care, odată cu creșterea capacității de stocare, afișează performanțe slabe la citirea/scrierea aleatoare a blocurilor de date 4K: 27 MB/s pentru citire și numai 10,5 MB/s pentru scriere. Oricum, caracteristici care nu sunt neapărat descurajatoare.

Tipul de memorie nu este specificat, însă dacă ținem cont că drive-ul SSDNow V310 este destinat utilizatorilor sensibili la preț, pare destul de probabil ca fabricantul să fi apelat la memorii sincrone/asincrone pe 20nm produse de Micron (Kingston folosește memorii Toshiba pe 19nm numai pentru soluțiile din gama high-end HyperX, în timp ce Micron Technology preferă să păstreze noile chipuri de memorie pe 16nm pentru înzestrarea propriilor unități Crucial MX100). În pofida tuturor acestor lucruri, Kingston oferă pentru SSDNow V310 o garanție de 3 ani, drive-ul fiind cotat cu 2,56 rescrieri complete pe zi (sau cu un total de 2728 TB de date scrise până la atingerea duratei maxime de viață). Pentru comparație, SSD-urile Crucial sunt cotate cu 72TB de date rescrise pentru întreaga perioadă de garanție, iar drive-urile Samsung cu 40GB de date suprascrise pe zi.

Noile produse vor fi disponibile în patru variante, diferențiate în funcție de accesorii: de la pachetul de bază (SSDNow V310 Stand-Alone Drive), care include numai unitatea SSD în sine, până la pachetul extins (SSDNow V310 Desktop/Notebook Upgrade Kit), în care se vor regăsi, pe lângă unitatea SSD, o carcasă externă de 2,5 inch dotată cu port USB, cablu de alimentare și cablu de date SATA, adaptor și șuruburi pentru montarea SSD-ului într-un locaș de 3,5 inch, manual tipărit, un CD cu software de migrare/clonare a datelor și un DVD care conține un ghid de instalare video. Din păcate, prețul de vânzare cu amănuntul nu a fost anunțat, dar cu siguranță va fi unul rezonabil.

Anunțat oficial, primul drive din noua serie Kingston SSDNow V310 are o capacitate de 960GB



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu